Rapid

Supă cremă de legume

Supa cremă de legume a făcut parte și ea într-una din probele concursului minunat, MasterChef. Mai eram 12 în concurs, iar cinci dintre colegii mei au votat supa mea (fără să stie că este a mea), ca fiind cea mai gustoasă. Nici eu nu știam că supa numărul 8, cea mai votată, era supa mea.…
Mai mult

Supă de apio

Supa de apio se prepară foarte rapid, iar dacă mă întrebi ce-mi place să gătesc cel mai mult, am să-ți spun: cel mai mult îmi plac rețetele sănătoase care se prepară rapid. Da, se poate! Oricât de ocupat ai fi, se poate să gătești rapid și să mănânci sănătos. Supa de apio nu necesită multe…
Mai mult

Quinoa – Superaliment

Pun la fiert 250g quinoa cu 2 căni de apă. Călesc 1 praz, (tocat rondele), iar în ultimele două minute adaug și 3 căței de usturoi (tocat mărunt). 1 ceașcă năut (prefiert) 1 ceașcă mazăre (congelată), sare, piper; Sting cu o ceașcă de vin alb și mai las pe foc vreo 3 minute. Aduc quinoa…
Mai mult

Un altfel de orez cu lapte

De fiecare dată când găsesc o rețetă delicioasă, îmi vine să o fac atunci, în momentul ăla, așa poftă îmi face. Dar pe asta am descoperit-o seara, destul de târziu… Totuși a fost bine că am pus orezul la înmuiat pentru a doua zi. Primul lucru, de cum m-am trezit, pun orezul la fiert. Cât…
Mai mult