“Tartă” cu legume (fără blat)

Legumele, preferatele mele și un preparat pe măsură. Cum să-i zic eu oare? Parcă ar fi o tartă, dar nu are aluat. Hmmm...să-i zic curcubeu pe cerul gurii, seamănă cu un curcubeu, iar de gust, o să vedeți voi. Încep distracția în piață.

Ardei gras de toate culorile, dovlecei, zucchini, vinete, ceapă roșie, praz, cartofi dulci. Apoi la raionul de brânzeturi: brânză Camembert și ceva brânză de vaci. Ouă. Chimen, coriandru, nucșoară, semințe de pin și de floarea soarelui și gata, mă grăbesc la gătit. Acum să-ți povestesc: Pornești cuptorul la 200 grade.

legume

Trebuie să tai legumele de formă și mărime cât mai apropiate. Grosime cam 0,5 cm. Feliezi totul, asezonezi. Preferabil să le coci la cuptor, căci pe grătar durează mai mult. Nu uita să pui în tava de cuptor hârtia de copt. Așezi legumele într-un singur strat și dai la cuptor pentru vreo 20 de minute. Poți frige legumele și pe grătar în locul cuptorului, dacă preferi mai mult așa. Legumele se vor înmuia, vor pierde din apă și le vei putea modela apoi foarte ușor. Între timp: brânza, ouăle și condimentele, toate în blender. Obții o pastă. Asezonezi.

Hârtie de copt în tava de tartă (tigaie ce merge la cuptor sau vas de yena rotund). Torni pasta în tavă. Scoți legumele din cuptor și le lași un pic să se răcească, apoi începi aranjarea lor în tavă. Pornești din centrul tăvii și aranjezi în cercuri concentrice cât mai dense și cu destulă pastă între ele. Dai fiecare felie de legumă prin pastă, dar fii atent să lași marginea de sus curată pentru a nu avea la sfârșit totul acoperit de brânză și să pierzi curcubeul.

tarta_legume

Gata, dăm la cuptor vreo 40 de minute, iar cu 10 minute înainte de a scoate din cuptor, presărăm și o mână de semințe de pin sau alte semințe de prin cămară. Acum e acum! Trebuie să ai răbdare să se răcească pentru a putea să tai felii frumoase fără să se desprindă straturile.

Ingrediente:

1 dovlecel românesc
1 zucchini
1 vânată
3 ardei grași de culori diferite
3 cartofi dulci mici, lunguieți
1 praz
2 cepe roșii, lungi
200g brânză Camembert
70g brânză de vaci
3 ouă
1 lgță. chimen
1 lgță. coriandru (semințe)
½ lgță. cardamom semințe,
un praf de nucșoară,
2 lg. semințe de pin.

Brânza Camembert poate fi înlocuită cu brânză de capră sau alt tip pe placul tău. Dacă îți place iute, adaugă și niște piper Cayenne.

Să-ți fie de cel mai bine!

10764 Total vizualizări 1 Vizualizări azi

Comentarii

comentarii

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu