Desert

Nicecream cu banane și nuci

În cadrul atelierelor susținute de Noorish, în colaborare cu Smartexperience, ne răsfățăm cu mult mai multe rețete de dulciuri sănătoase, dar am promis să scriu măcar o rețetă de nicecream și aici pe blog, pentru cei care au văzut până acum doar poze cu preparatele noastre. Să faceți și voi! Este rapid, simplu și foarte delicios.…
Mai mult

Mamă, Drogheria Pipera, Noorish, Hadri și înghețată

Mai toată lumea mă întreabă când am timp de toate. Ei bine, nu-mi ajunge timpul, rămân și tot rămân lucruri de făcut, dar tot timpul îmi urmăresc prioritățile și când mă apuc de ceva sunt 100% implicată. Ieri a fost o zi extrem de plină, am picat lată la ora 22, dar înainte de asta,…
Mai mult

Noorish at Food Revolution Day

O mare bucurie și în acest an să participăm la "Revoluția mâncării", eveniment organizat în toată lumea la inițiativa lui Jamie Oliver. De la prima oră a dimineții, noi, echipa Noorish, ne-am apucat de treabă. Sute de copii urmau să vină la gătit preparate sănătoase sub îndemnul ambasadorilor Food Revolution România și mai apoi duși…
Mai mult

Vegan Brownie sau Negresa de post

Astăzi, iar am adunat de prin dulapuri să fac o prăjitură. O prăjitură delicioasă, dar să fie de post și să implic și copilul la preparare ei căci e puțin răcit, nu merge la grădi și trebuie să avem tot felul de activități, ca să nu ne plictisim.  Bun, deschidem dulapurile! o ciocolată neagră, ulei…
Mai mult

Deserturi fără zahăr și fără foc

Deserturi fără zahăr și fără foc a fost una din temele celei de a opta ediție a Săptămânii Inernaționale a Sănătății și Siguranței, din cadrul companiei Enel. Și pentru că Noorish este despre sănătate și stare de bine, a avut locul său în cadrul acestui eveniment. Ce-am făcut? Am susținut două ateliere de gătit raw-vegan,…
Mai mult

Clătite, gem și înghețată. Fără gluten, lactoză, ouă, zahăr.

Da, se poate gustos și sănătos. Se poate să mănânci și tu clătite, chiar dacă ai intoleranță la gluten, lactoză sau ouă. Se poate înghețată delicioasă, sănătoasă și făcută în casă. De gem ce să mai zic, mai simplu, mai sănătos și mai bun de atât nu se poate. Să-ți mai zic că toate trei combinate,…
Mai mult

Bomboane raw, fără zahăr, gluten și lactoză

Când nu știi cum să mai eviți zahărul, dar totuși ai poftă de dulce, pregătești în 10 minute aceste bomboane extraordinar de aromate, dar și sănătoase (bine... te limitezi la vreo trei așa, zic). Eu am pregătit vreo 15, să fie pentru toată lumea de la masă. Bune și pentru copii!  Ingrediente puține: migdale, curmale,…
Mai mult

Să îndrumăm copiii spre mâncare sănătoasă

20 Mai, Food Revolution Day, zi sărbătorită pe întregul glob, zi în care Jamie Oliver, prin ambasadorii săi, promovează mâncarea sănătoasă pentru copii. În timp ce, în lume sunt  peste 150  mlioane de copii malnutriți, alte 42 milioane sunt obezi. În ultimii 30 de ani, numărul obezilor s-a triplat. Este în puterea noastră să ne…
Mai mult

Biscuiti fara zahar si cu ce aveam prin dulap

În această perioadă se promovează foarte mult mâncarea sănătoasă pentru copii, în întreaga lume, prin programul inițiat de Jamie Oliver, Food Revolution. Cu mare drag am acceptat și eu invitația la Food Revolution Day Romania, ce va avea loc pe 20 mai la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu Grant”. Alături de BionicChefs, vom…
Mai mult

9 rețete rapide pentru prânzul de duminică

Da, toată săptămâna așteptăm weekendul... Eu îl aștept cel mai tare pentru răsfățul culinar, dar să știți că sâmbăta am și două ore și jumătate de sală. Sâmbăta asta a fost chiar specială, am făcut yoga fără saltea, nenumărate poziții doar în picioare. Dumincă, febră musculară, multăăă. Picioare tun! Mulțumesc, Geo. Dar să revenim. Tot…
Mai mult