India, oameni și locuri

Se întrerupe curentul. Des. Dar știi ce e tare? Stai romantic (tu cu tine :))) la lumina lumânărilor, comanzi un pahar de vin, te lungești pe spate și privești cerul plin de stele. Comanzi creveți la grătar cu legume, mănânci cu mâna, mai comanzi un pahar de vin și totul devine minunat! În momentele alea am inventat o boală; nu știu cum să o numesc, dar aș spune opusul depresiei sau anxietății, înmulțit cu 100, 1000, infinit. Zâmbind la stele, cum să numești asta?

Prima seară la Nirvana Caffe, după ce m-am împiedicat de un câine în drum și unde am mâncat cei mai buni creveți, m-am întors și a doua seară.

- Ooooo, Welcome madame.  Ospătarii ăștia sunt ospitalieri și deloc deranjanți. Doi pași mai aveam până la masa mea din primul rând de pe plajă și iar m-am împiedicat de un câine somnoros. Doi pași! Nimic n-a zis micuțul, de data asta am vorbit cu el în română. I-am spus lui Karan ca vreau tot creveți, dar gătiți diferit.

• Tandori, madamm. Indian style, spicy.

• Super, I'll go for it.

Măiculiță!!! Nu pot să descriu gustul ăsta. Cel mai bun preparat mâncat vreodată. Am citit și eu despre mâncarea indiană, am gătit curry cu pastă făcută chiar de mine, mi-a plăcut la nebunie ce a ieșit, dar ce fac oamenii ăștia aici este cu totul special și foarte gustos. Nu știam cum să fac: să mănânc mai încet ca să mă bucur mai mult timp sau să mănânc cum îmi vine ca să fie satisfacția maximă? Excepțional!

La Bamboo se face curat mereu, dar ce este și mai important decât asta, e că oamenii au gândit, au în cultura lor cum să păstreze curățenia. Oriunde intri - căbănuța ta, partea interioară a magazinelor din bazar, shala (spațiul în care se face yoga), te descalți. Da, lași papucii pe aleea din bazar, mergi pe preș și intri în magazin. Curățenie lucie. Și ei tot desculți stau la interior. Mergi la exchange? La fel, preș la ușă, papucii la fel. Intri desculț pe gresia curată și te simți foarte bine.

La Bamboo, la orice intrare este pusă o tavă plină cu apă în care să-ți clătești tălpile și un preș lângă. Și uite așa nisipul nu mai este cărat în case și măturat de cinșpe ori pe zi. Tot aici ți se recomandă să te speli cu produse naturale pentru că apa este refolosită la udarea plantelor din jur. Apa este încălzită doar de soare. Nu există cameriste, nu se schimbă prosoapele zilnic, nu ți se face patul, dar dacă dorești toate astea, spui la recepție și te ajută imediat.

La cumpărături!

Ce-ar fi fost India pentru mine fără o vizită la Spice Farm? Cardamom, scorțișoară, nucșcoară, vanilie, turmeric, piper, cacao, cafea, lemongrass, pe toate le-am întâlnit în mijlocul junglei. La o ora distanță, eu și încă patru fete am luat taxiul și am pornit către familia ce îngrijea aceste plante minunate de peste 250 de ani. La final am cumpărat din toate, desigur, iar când am ajuns înapoi în Patnem Beach am mai cumpărat încă pe atâtea, mixuri de masala (red coconut masala, green masala, rice masala), masala și mango tea. Am plecat cu ghiozdanul plin. Câteva cămăși, pantaloni din bumbac foarte moale și la preț de nimic și-au făcut și ele loc în bagaj.

Tot în ziua asta, am vizitat și o cascadă. La un moment dat, șoferul a oprit pe dreapta, ne-a indicat drumul prin junglă și el a rămas la mașină.

• Really??

• No wild animals, go!

Am pornit. După 10 minute de mers, apă șiroaie pe noi, 35 de grade aici se simțeau altfel. Ajungem la scări, coborâm și tot coborâm, se aude și cascada în apropiere. Frumos tare! Păzită de un jandarm, nu care cumva să arunci ceva pe jos, ca șapte ani de închisoare te așteptau. La întoarcere, am înțeles și de ce șoferul nu a vrut să mearga cu noi; 280 de trepte am avut de urcat...

Am încheiat ziua cu un masaj ayurvedic, cel mai bun ever. Somn patru ore și înapoi spre aeroport. Escala lungă în Doha și faptul că am zburat cu Qatar, mi-au asigurat un tur al orașului. Luxos și artificial, nisip plimbat de vânt și marea de un albastru azur.

Doha Market

Doha Market

Doha The Pearl

Atât am de zis despre orașul ăsta, dar tu India, fii sigură că mă întorc la tine.

2196 Total vizualizări 6 Vizualizări azi

Comentarii

comentarii

Nu există comentarii.

Lasă un comentariu