Despre Yoga și India

Am început să practic yoga din curiozitate, apoi din ambiția de a reuși să execut posturile cât mai bine. Vedeam clasa de yoga ca pe o oră de efort fizic, apoi am înțeles că ținea și de respirație și focus ca să poți sta câteva secunde și apoi încă patru, care de fapt erau zece sau mai multe (așa știe să numere profesor Geo - când îți zice încă patru secunde, mai întâi îți spune o poveste și apoi 4 încă o poveste, 3 și tot așa, 1 e cel mai lung).

Înainte să fac asta (2010), n-am citit nimic înainte, habar n-aveam la ce folosește, cum mergeam la circuit așa mergeam și la yoga. Corpul meu era lemn, tremuram din toate încheieturile la fiecare postură, dar am mers în continuare, cele 15 minute de la final erau cele mai bune, adormeam de cele mai multe ori.

Cam la un an distanță am realizat că sunt mai calmă, că trăiesc mai mult prezentul, că n-am cum să mai schimb trecutul și că nu mai am de ce să mă încarc cu el. Dacă la yoga nu ești prezent atunci, acolo, nu ai să reușești. Mai în glumă mai în serios, și cei din jur au observat schimbarea mea - îi tot auzeam "ce-ai fumat?", "mai faci yoga?". Mă bucuram de tot ce aveam și prețuiam lucrurile simple mai mult ca oricând. Toate bune și frumoase până când s-au schimbat lucrurile pe la sală și adio yoga așa cum îmi plăcea mie, la Geo. Am mai încercat și singură și cu alți profesori, dar nimic, nu se lega nimic. Am rărit-o rău de tot în ultimul an. M-am dezechilibrat fizic, aproape lemn din nou, dar cel mai mult, echilibrul mental, optimismul, prezentul îmi lipseau cu desăvârșire. Anxietate, frică fără motiv, nerăbdare, neîncredere, 4 miliarde de gânduri non stop.

Mergi la yoga, mergi la yoga, îmi repetam. Și o mai spun odată, nu am studiat yoga, cred doar în experiența mea și de aceea m-am întors la ea. Într-un final, pe un trafic infernal, și după o oră de condus, ajung la clasă, fix la ora de începere. Era după o săptămâna grea, cu cele N probleme după mine (inexistente de fapt, erau doar situații de rezolvat). Începe clasa. După vreo 30 de minute, încep să curgă lacrimi, mai mult și mai mult, lacrimi de crocodil. Nu, nu este o poveste siropoasă sau vreo dramă. In the end everything will be alright, if it's not alright it's not the end.

Mă simțeam bine că plângeam, uneori chiar zâmbeam în timp ce lacrimile îmi ajungeau șiroaie pe piept. La final, m-a întrebat profesorul cum a fost. I-am spus că a fost foarte bine. Se uita la mine nedumerit, nu înțelegea probabil de ce eram plânsă toată, zâmbesc și îi spun iar că a fost foarte bine. Am plecat și am mai plâns încă 30 de minute în drum spre casă. Am ajuns acasă, m-am pus în pat și mă simțeam mult mai bine. Da, e bine să plângi! Două zile mai târziu, eram înapoi la clasă. Am plâns mai puțin de data asta. M-am simțit și mai bine apoi. Și uite așa am simțit nevoia de mai multă liniște, de mai multă yoga, pentru că îmi face bine. Dar era greu, de două ori pe săptămână, căte o oră în trafic până la studio. Așa că, pentru a face față mai bine tuturor gândurilor, situațiilor, schimbărilor, aveam nevoie de mai mult.

Nu știu unde a fost clickul cu India, tot timpul mi-am zis că nu vreau în țările astea îndepărtate, sărace, poate și boli, pericol, bla bla. M-am pus și am căutat yoga retreat în India și gata. Am mai primit ceva recomandări de la prieteni și aia a fost. În câteva zile booked, booked, booked. Viza luată cu o zi înainte de plecare, pașaport valabil doar vreo doua săptămâni peste limita de șase luni. Între timp am aflat și că vor fi 35 de grade, tocmai bine de un bronz.

Luni, la 5 dimineața am ajuns la Bamboo Yoga Retreat, Patnem Beach, South Goa. Au trimis o mașina care m-a luat de la aeroport. Un alt angajat al lor, m-a așteptat la capătul drumului, de unde trebuia să o luăm pe jos, pe plajă, până la căbănuța mea din bambus și paie de orez, cu baie atașată și fără acoperiș. Cool, nu? Auzisem numai povești de groază: să vezi ce murdărie, ce miros, cerșetori, câte și mai câte. Sincer, așa mă gândeam că o să fie. Despre Bamboo, citisem numai de bine, pozele arătau bine, dar până nu ajungi acolo nu crezi.

De când m-am urcat în taxi, noapte fiind, mie mi s-a părut că e curat, iar de mirosit nu miroasea a nimic. Într-adevăr am trecut printr-un mic oraș, sat, ce-o fi fost, simțeai un miros neplăcut. Casele și blocurile păreau neterminate, la gri, dar locuite complet. Vaci, multe vaci, inclusiv pe șosea; dormeau liniștite, toate mașinile opreau, le ocoleau sau așteptau să se dea la o parte. Am ajuns pe străduța ce dădea direct în plajă. Îngustă tare, magazine (cocioabe) și pe o parte și pe alta, pe mijloc scuter lângă scuter și bineînțeles, vaci. Mi-a zis șoferul să cobor, acum eu nu-l vedeam pe cel care trebuia sa mă ducă la Bamboo, așa că n-am coborât până n-a sosit. În tot acest timp mă bazam pe o aplicație instalată pe telefon prin care cineva de acasă mă putea vedea unde sunt. Pe asta mă bazam cel mai tare, în caz de ceva. Prima dimineață în India, mâine, în partea a doua.

2604 Total vizualizări 9 Vizualizări azi

Comentarii

comentarii

1 Comentariu

  1. Comentariul tău*

Lasă un comentariu